The Tribe. Tuamne… maica domnului…

Ok, deci calm.

Terapeuta mea m-a lăsat să merg la acest film. Am nevoie de vreo 2 ani în plus de terapie ca să trec peste acest film. Deci a făcut un soi de bine. Sieși.

În sociologie, se vorbește de așa zisele instituții totale. Gen închisori, armate, mânăstiri, boarding schools, case de copii, de nebuni, la care aș adăuga teambuildingurile prelungite. În aceste instituții resursele, cât și viața captivilor, sunt reglementate total, iar puterea este concentrată mega-pervers, spre disperarea și putrefacția umană a celor care nu o au, adică cam toți.

Pentru film, asta lasă loc pentru povești epice și eroice, licăriri de umanitate, revoluții de sistem, așa și pe dincolo.

Dacă căutați speranță și măreție umană și în The Tribe, o veți găsi, dar numai pentru că:

a) e foarte mare nevoie.

b) aveți o problemă.

c) ambele.

O fi o bijuterie senzorială faptul că e singurul film pentru care nimeni n-o să descarce subtitrări, vreodată.

O fi cea mai crisp imagine, cu cadre gen Ulrich Seidl, care crecă a dat o labă cosmică când a văzut acest film, direct în sală.

O fi pe-o premiză creativă la fel de potentă precum această capodoperă, care de asemenea te lasă 4 zile ne-om, dar altfel.

O fi cu ruperi de ritm supermeșteșugite care îți dau în dinți și te împachetează ca pentru scăldat în fântâna abisului, ca să te tragă înapoi înfrigurat și oleacă mai mort pe interior, dar cumva vesel că ești.

O fi de-un cinematografic impecabil, făcut la cererea masonilor/kagebiștilor/șahiștilor/intelectualilor-de-top ucrainieni care au stat și au analizat filme premiate românești și au zis: „Chiuretajna? Eternitza jalea? Cum luăm și noi tavarăși o mie de premii așa? Facem chiuretajna superiora, dar punem violenția sinstroidița și suferinția mută. Mută la propriu.” (Ca să citez din unul din însoțitorii mei: au vrut să-i trimită la grădiniță pe români”)

Dar nu, nenică. Stai acasă. Nu e un film pentru tine.

Ca om, stai acasă. Fă o băiță caldă. Apoi privește pe geam, frumusețea din jur. Privirea molcomă a cetățeanului care tocmai a dus gunoiul la ghenă. În el șade frumosul. Mănâncă un ecler și gândește-te cum crema aia e sufletul tău, sau al lui, al lui Dumnezeu. Cum Dumnezeu poate există, te iubește și îi place și lui frișca. Mănâncă și-un ananas. Și-n el șade frumosul. Petale galbene din acel ananas, ca sufletele bune ale vecinilor tăi de la bloc, vor adia pe fruntea ta, un înger, pufff, îti va sufla prin pleată. Și totul e bine. The Tribe rulează undeva într-o sală, departe. Departe de tine. Ești safe. Ești bine. Departe de tine.

Am fost la acest film cu bunul Sasha, care de mult mă ademenește cu acest film. Îi mulțumesc pentru privilegiu. La unele scene ne-am acoperit mutrișoarele cu paltonul, ca niște fetițe, după cum bine a punctat. A mai fost târât în sală Bogdan V, față de care mi-am făcut păcate. Lui îi dedic această recenzie, în speranța să mă ierte. (Cine cunoaște Bogdan V, și cunoaște și filmul, va înțelege, poate, ce cocktail s-a produs acolo. Ceva unde cuvintele mele nu ajung, în nicio combinație)

Acum încerc să găsesc un cinematograf unde rulează Selfie, ca să scriu despre ceva plăcut. Probabil că personajele de acolo merită un final ca în The Tribe. Ceea ce nu pot spune despre stomacul meu, care a 2a oară n-ar mai suporta așa ceva/Clătitele din MȚR erau de fapt okay, nu erau stricate.

Later edit: cine caută o chestie serioasă despre film, iată:

Dă clic pentru a accesa tribe_presskit.pdf

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s